Sute de persoane au manifestat duminică, la Ottawa, în sprijinul canadienilor Michael Kovrig şi Michael Spavor, pentru a marca 1.000 de zile de la arestarea considerată ”injustă” a acestor doi bărbaţi în China, transmit AFP şi Reuters.

Alte manifestaţii au fost organizate în alte oraşe din Canada, dar şi la Bruxelles, New York, Washington, Seul şi Singapore.

Fostul diplomat Michael Kovrig şi consultantul Michael Spavor au fost arestaţi în decembrie 2018 în China pentru spionaj, ceea ce a provocat o criză fără precedent între Ottawa şi Beijing.

Detenţia lor este percepută în Canada drept represalii după arestarea directoarei financiare a grupului chinez Huawei, Meng Wanzhou, la cererea SUA.

”Acestea sunt detenţii injuste”, a declarat Vina Nadjibulla, soţia lui Kovrig, în timpul demonstraţiei de la Ottawa.

/www.agerpres.ro/mondorama/

Lasă un răspuns