Duminică, s-a împlinit un an de când, pe Aeroportul Internaţional din Vancouver, autorităţile canadiene au arestat-o pe Meng Wanzhou în urma unei cereri de extrădare formulate de Statele Unite. De atunci s-au întâmplat multe lucruri, scrie publicația canadiană The Glob and Mail, citată de Rador.
Beijingul a reacţionat trimiţând la închisoare doi canadieni care se aflau în China şi care au fost acuzaţi că ameninţau securitatea ţării, iar ei sunt ostatici şi în prezent. Michael Spavor şi Michael Kovrig au fost supuşi unui tratament care, potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului, reprezintă o tortură. China a interzis totodată o serie de produse agricole din Canada.
În acest timp, doamna Meng, care este fiica fondatorului companiei de telecomunicaţii Huawei, stă într-o reşedinţa din Vancouver, este eliberată pe cauţiune şi se bucură de întreaga protecţie oferită de un stat de drept.
Tot anul trecut, China a dezvăluit o serie de lagăre de concentrare în care stau sute de mii de uiguri musulmani şi oameni aparţinând altor minorităţi religioase, lagăre unde deţinuţii sunt supuşi spălării creierului şi bătăilor sau sunt victime ale violurilor.
În Hong Kong, cetăţenii au demonstrat luni de zile împotriva guvernului-marionetă impus de Beijing în teritoriu. Mişcarea a început ca protest la adresa unei legi, ulterior retrase, care ar fi permis oamenilor din Hong Kong să fie extrădaţi în China, dar de atunci, date fiind violenţele poliţiei împotriva demonstranţilor, protestele s-au agravat, transformându-se într-o luptă pentru dreptate pentru ca acestui teritoriu să i se asigure democraţia şi să-şi protejeze autonomia în faţa tentaculelor Partidului Comunist Chinez condus de Xi Jinping.
mai mult la www.hotnews.ro