Canada: Papa „cere iertare pentru răul comis” împotriva populației indigene

0
122

Papa Francisc a cerut luni „iertare pentru răul comis” împotriva populației indigene din Canada, inclusiv în școlile rezidențiale pentru copiii amerindieni administrate de biserică, și a deplâns faptul că unii dintre membrii săi au „cooperat” la politicile de „distrugere culturală”, potrivit AFP.

„Sunt îndurerat. Îmi cer iertare”, a spus Papa în fața a mii de indigeni din Maskwacis, în vestul Canadei.

Referindu-se la o „eroare devastatoare”, el a recunoscut responsabilitatea unor membri ai Bisericii în acest sistem în care „copiii au suferit abuzuri fizice și verbale, psihologice și spirituale”.

Cuvintele Papei, traduse în limba engleză, au fost întâmpinate cu aplauze puternice după cererea de iertare.

În total, suveranul pontif a cerut „iertare” de trei ori, „cu rușine și claritate”, în timpul acestui prim discurs foarte așteptat, rostit în limba spaniolă pe locul fostului internat Ermineskin, în prezența a numeroși supraviețuitori și membri ai comunităților indigene (First Nations, Métis și Inuit).

„Locul în care ne aflăm acum stârnește în mine un strigăt de durere, un strigăt înăbușit care m-a însoțit în aceste ultime luni”, a insistat el, evocând „traumele” suferite de generații de indigeni și „rănile încă deschise”.

/www.hotnews.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.