În 24 mai se vor împlini 3 luni de la declanșarea războiului de agresiune, neprovocat, nejustificat și ilegal, al Federației Ruse, asupra Ucrainei. Acest război a fost irațional din primul moment și continuă să fie irațional și în ziua de azi. De ce?
Din punct de vedere militar, încă din antichitatea europeană, dar și din cea chineză, funcționează principiul că niciun general nu pornește neprovocat vreun război, decât dacă este convins că îl va câștiga. Asta, deoarece nimic nu îl constrânge pe acel general să se pregătească pentru acel război, altfel decât cum și cât vrea el, până la dobândirea convingerii că va fi un război victorios.
Pentru această pregătire, strategul/planificatorul are nevoie de două informații vitale: cine va fi inamicul și care sunt obiectivele politice, ale căror atingere va defini victoria în războiul pe care strategul/planificatorul îl are de pregătit.
Doar pe baza acestor informații va putea un strateg/planificator de-adevăratelea să calculeze cantitatea și calitatea puterii militare necesare în fiecare etapă a campaniei, cantitatea de resurse de toate naturile, alocabile din start și până în momentul victoriei, cantitatea și natura elementelor de protecție și de sprijin ale forțelor operative, calendarul operației, cursurile alternative posibile, ale desfășurării operațiilor și acțiunilor tactice, și așa mai departe.
Abia apoi se pot face simulări, jocuri de război, modelări teoretice, inspecții, evaluări ale comadanților și trupelor constituite pentru misiune, ca forme de sprijin al deciziei strategice, pe care suveranul o ia și i-o transmite ca misiune generalului care pornește la război, convins fiind că îl va câștiga.
Doar că nu s-a întâmplat așa cu Rusia lui Putin. De la Soigu în jos, pe scara ierarhică, nu avea cum să fie vreun general care să nutrească convingerea că ar putea câștiga războiul ăsta.
Inamicul a fost „precizat” eufemistic (forțe neo-naziste, naționaliste, teroriste etc.), în termeni propagandistici, fără nicio noimă militară (structura de forțe, comanda și controlul, puterea oprativă și tactică a fiecărei unități, dislocare și manevrabilitate, moral și condiții de viață, și multe altele). Iar obiectivele politice, a căror atingere ar fi însemnat victoria în războiul declanșat voluntar/neprovocat, au fost formulate abia în momentul agresiunii și au fost aiuritoare (denazificare, demilitarizare și oprirea genocidului).
Așa că generalii ruși au pornit la război fără să fie pregătiți ca forțe constituite și nici cu planuri operative fezabile, pentru asemenea obiective. Ceea ce este irațional, fără îndoială.
Tot irațională a fost declanșarea agresiunii armate din punct de vedere diplomatic. Aliații și simpatizanții Rusiei au fost luați prin surprindere atât de momentul invaziei cât și de conținutul ei, care cerea cu necesitate un spijin diplomatic, nesolicitat vreodată. De aceea, doar 4 state (două dependente complet de Rusia) au votat cu Rusia în adunarea generală ONU, iar marii spijinitori strategici (mai ales China și India) nu s-au pronunțat, făcând doar un apel diplomatic la încetarea agresiunii.
Dar cea mai lipsită de noimă a fost atitudinea Kremlinului la cele două reacții euro-atlantice la agresiune: sancțiunile și izolarea.
Kremlinul a fost avertizat că va suferi consecințe de aceste două naturi, în caz de agresare militară a Ucrainei. Așa că rațional ar fi fost ca același Kremlin să aibă pregătite alternative și la sancțiuni, și la izolare. Dar nu a avut și nu are alte reacții decât să se victimizeze, promovând teza „anti-rusismului” și vituperând mediatic împotriva unei închipuite conspirații a statelor „neprietene” împotriva Rusiei nevinovate.
Astăzi, ca și în 24 februarie, victoria rușilor lui Putin în teatrul de război din Ucraina, nu este posibilă în nicio alternativă (în afară de cea în care Ucraina se predă necondiționat, schimbă guvernul cu unul dictat de Moscova, recunoaște apartenența Peninsulei Crimeea la Patria-Mamă Rusia, cedează întrega regiune Dombas celor două așa-zise republici, precum și țărmurile Mării Azov și Mării Negre direct Rusiei, în timp ce comunitatea internațională încetează sancțiunile și reprimește Federația Rusă în sânul ei, cu toate noile teritorii foste ucrainene, dar și cu promisiunea revenirii la ordinea mondială bazată pe poli de putere și pe sfere de influență, unde Rusia va fi recunoscută ca singurul pol european, cu toate statele foste comuniste reintrate în sfera sa de influență).
De aceea, războiul ăsta e la fel de irațional, ca în prima zi.